Consultanță pentru accesare Fonduri Europene/Naționale necesare în proiecte de eficiență energetică
Oferim servicii integrate pentru elaborarea documentației tehnice și accesarea finanțării destinate parcurilor fotovoltaice.
Oferim servicii complete pentru elaborarea documentației tehnice și accesarea finanțării pentru renovarea energetică a clădirilor publice/ clădirilor multietajate rezidențiale.
Compania noastra ofera servicii complete pentru elaborarea documentației tehnice și accesarea finanțării pentru iluminat public.
EFCON SOLUTION este o firmă specializată în consultanță, proiectare și implementare de proiecte cu finanțare nerambursabilă, dedicate instituțiilor publice. Ne concentrăm pe soluții durabile în iluminatul public, energie fotovoltaică și renovarea energetică a clădirilor publice, în conformitate cu cele mai noi ghiduri de finanțare ale AFM.
Proiecte finalizate
Ani experiența in domeniu
Clienti fericiți
Pentru creșterea eficienței energetice, se propune implementarea uni program de audit energetic pentru identificarea pierderilor și oportunităților de economisire.
Colaborarea cu noi oferă acces la expertiză specializată, resurse inovatoare și o rețea extinsă de contacte, totul într-un mediu colaborativ care încurajează creativitatea și dezvoltarea.

Prin asistența tehnică si management energetic vom analiza procesele interne și infrastructura curentă pentru a identifica oportunitățile de eficiență energetică capabile să genereze economii semnificative.

Reducerea semnificativa a amprentei de carbon pentru beneficiarii noștri. Acesta este un obiectiv ambițios dar realizabil prin implementarea unor soluții sustenabile, inovatoare și eficiente în utilizarea resurselor.

Implementăm soluții sustenabile de eficiență energetică, promovăm sursele regenerabile de energie și sprijinim atragerea de fonduri necesare pentru realizarea acestor proiecte, contribuind astfel la reducerea emisiilor de carbon și la tranziția către o economie mai verde.

Tehnologii și materiale de ultimă generație, în concordanță cu politicile de mediu, precum panouri solare și sisteme de stocare pe bază de baterii pentru a asigura o autonomie energetică crescută .Aceste soluții vor facilita implementarea si gestionarea, optimizând consumul.
1. Care sunt lucrările eligibile?
Izolare parte opacă, înlocuirea ferestrelor cu tâmplărie performantă din punct de vedere energetic, reparații/înlocuire elemente de șarpantă și terasă, lucrări de termo-hidroizolare terasă (atic), instalații de preluare a apelor pluviale, instalații electrice și înlocuire corpuri de iluminat cu consum redus, instalații de producere și distribuție a agentului termic și/sau climatizare, lucrări de consolidare.
2. Care este contribuția beneficiarului la astfel de programe?
Majoritatea programelor de finanțare nu impun contribuții mai mari de 2% din valoarea lucrărilor eligibile.
3. Construcțiile noi sunt considerate ca și lucrări eligibile?
Majoritatea programelor de eficiență energetică și renovare a clădirilor publice finanțează lucrări de consolidare, care, în unele situații, nu pot depăși un anumit procent din valoarea devizului general, precum și lucrări de eficiență energetică. Aceste lucrări sunt stabilite prin expertiza tehnică, auditul energetic și documentele esențiale în cadrul documentației tehnice aferente. Măsurile impuse prin avize emise în cadrul documentației de obținere a autorizației de construcție, precum cel de securitate la incendiu sau al direcției de sănătate publică, pot fi cheltuieli neeligibile, deoarece nu sunt cheltuieli pentru consolidarea clădirii sau pentru eficientizarea energetică a clădirii.
4. Care este stadiul documentațiilor necesare pentru depunerea unei cereri de finanțare?
În funcție de programul de finanțare, în majoritatea situațiilor se solicită documentația la nivel de DALI, documentație care să includă și expertiza tehnică, și auditul energetic al clădirii. Cu toate acestea, sunt și programe de finanțare care solicită, în primă etapă, doar auditul energetic și expertiza tehnică, iar, în cazul altor programe de finanțare, se punctează maturitatea proiectului, sens în care documentația trebuie elaborată la nivel de PT.
1. Care sunt lucrările eligibile?
Izolare parte opacă, înlocuirea ferestrelor cu tâmplărie performantă din punct de vedere energetic, reparații/înlocuire elemente de șarpantă și terasă, lucrări de termo-hidroizolare terasă (atic), instalații de preluare a apelor pluviale, instalații electrice și înlocuirea corpurilor de iluminat cu consum redus pe casa scării, instalații de producere și distribuție a agentului termic, înlocuirea/reparații lifturi, lucrări de consolidare.
2. Care este contribuția populației la astfel de programe?
Prin legislația în domeniu s-a prevăzut ca în toate programele de finanțare, de reabilitare termică, contribuția populației să fie 0.
3. Care este contribuția primăriei la astfel de programe?
În funcție de programul de finanțare contribuția primăriei este de 2%-3% din valoarea lucrării.
4. Ce se întâmplă dacă un apartament este proprietatea unei societăți comerciale, regii sau a unei primării?
În acest caz, cheltuielile repartizate pe bază de cotă indiviză către respectivul apartament nu sunt eligibile fiind în sarcina proprietarului.
1. Care sunt categoriile de cheltuieli eligibile?
A. Cheltuieli pentru documentația tehnico-economică:
a) Auditul energetic, conform subcapitolului 3.1.3 din devizul general aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 907/2016, cu modificările și completările ulterioare.
b) Proiectarea și asistența tehnică, conform capitolelor 3.5 și 3.8 din același deviz.
➤ Aceste cheltuieli sunt eligibile în mod cumulat, în limita a 6% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente investiției de bază.
B. Cheltuieli pentru consultanță:
a) Cheltuielile de consultanță sunt reglementate prin cap. 3.7 din devizul general prevăzut de HG nr. 907/2016.
➤ Acestea sunt eligibile în limita a 4% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente investiției de bază.
C. Cheltuieli pentru investiția de bază:
a) Echipamente și instalații necesare modernizării/extinderii iluminatului public, precum: corpuri de iluminat LED, puncte de aprindere, cutii de distribuție și trecere, linii electrice de joasă tensiune (subterane sau aeriene), fundații, stâlpi, accesorii, echipamente de comandă și măsurare, panouri fotovoltaice și senzori (de mișcare, poluare, zgomot).
b) Instalarea sistemului de telegestiune, care permite monitorizarea și controlul sistemului de iluminat.
c) Active necorporale noi, cum sunt brevetele, licențele și know-how-ul, în măsura în care sunt necesare investiției de bază.
D. Cheltuieli pentru informare și publicitate:
a) Acestea sunt eligibile conform cap. 5.4 din devizul general aprobat prin HG nr. 907/2016 și includ, de regulă, acțiuni de promovare și informare publică legate de proiect.
2. Care este contribuția UAT-ului?
Contribuția UAT-ului este 0 dacă proiectul este dimensionat în parametrii impuși de ghid.
1. Pot beneficia persoanele fizice de finanțare pentru panouri fotovoltaice?
Da, persoanele fizice pot beneficia de finanțare pentru instalarea de sisteme fotovoltaice prin programe naționale precum „Casa Verde Fotovoltaice”, gestionat de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM). Acest program susține achiziția și montajul de panouri fotovoltaice pentru locuințele individuale, cu scopul de a produce energie electrică pentru consum propriu și, eventual, pentru a livra surplusul în rețea ca prosumator. Printre condițiile principale de eligibilitate se numără: deținerea unui drept de proprietate asupra imobilului, lipsa datoriilor la bugetul de stat și local, racordarea locuinței la rețeaua națională de electricitate și contractarea unui instalator validat AFM. Finanțarea oferită poate ajunge până la 30.000 de lei, reprezentând maximum 90% din valoarea cheltuielilor eligibile.
2. Cine depune cererea de finanțare în cadrul programului Casa Verde Fotovoltaice?
Cererea de finanțare nu este depusă direct de către persoana fizică, ci de către instalatorul validat AFM ales de beneficiar. După semnarea contractului dintre beneficiar și instalator, acesta din urmă este responsabil de încărcarea cererii și a documentelor aferente în platforma electronică AFM, urmărind ulterior întregul proces administrativ. Beneficiarul trebuie doar să furnizeze actele solicitate și să aștepte aprobarea proiectului, implementarea sistemului și decontarea finanțării.
3. Ce tip de documente sunt necesare pentru a beneficia de finanțare în cadrul programului Casa Verde Fotovoltaice?
Pentru a accesa finanțarea, beneficiarul trebuie să furnizeze un set de documente justificative, care vor fi transmise de către instalatorul validat prin platforma AFM. Documentele esențiale includ: actul de identitate al solicitantului, actul de proprietate asupra imobilului, un certificat de atestare fiscală care să confirme absența datoriilor la bugetul de stat și local, precum și un extras de carte funciară actualizat (emis cu cel mult 30 de zile înainte de data depunerii). În anumite situații, pot fi solicitate documente suplimentare, cum ar fi acordul coproprietarilor sau alte avize, însă instalatorul ales va ghida beneficiarul în întocmirea completă și corectă a dosarului.